|
|
|
|
|
» Hotărîre cu privire la aprobarea Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice
|
Hotărîre cu privire la aprobarea Regulamentului pentru
furnizarea şi utilizarea energiei electrice
Nr. 1194 din 22.11.2005
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.168-171/1367 din 16.12.2005
* * *
În temeiul art.12 alin.(1) al Legii nr.1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.50-51, art.366) şi în scopul reglementării eficiente a relaţiilor dintre unităţile de distribuţie, furnizori şi consumatorii de energie electrică privind racordarea la reţelele electrice, contractarea furnizarea şi plata energiei electrice, eficientizarea mecanismului de protecţie a intereselor consumatorilor, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
Se aprobă Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice (se anexează).
Prim-ministru Vasile TARLEV
Contrasemnează:
Ministrul economiei şi comerţului
Ministrul industriei şi infrastructurii Valeriu Lazăr
Vladimir Antosii
Chişinău, 22 noiembrie 2005.
Nr.1194.
Aprobat prin Hotărîrea Guvernului
nr.1194 din 22 noiembrie 2005
REGULAMENT
pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice
1. SCOPUL
Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice (în continuare - Regulament) este elaborat în conformitate cu prevederile Codului civil nr.1107-XV din 6 iunie 2002 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.82-86, art.661), Legii nr.137-XIV din 17 septembrie 1998 cu privire la energia electrică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.111-113, art.681), Legii nr.1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.50-51, art.366), Legii nr.105-XV din 13 martie 2003 privind protecţia consumatorilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.126-131, art.507), Legii privatizării fondului de locuinţe nr.1324-XII din 10 martie 1993 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1993, nr.5, art.126), Legii metrologiei nr.647-XIII din 17 noiembrie 1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.13, art.124), Legii nr.190-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.6-8, art.23), Legii nr.1086-XIV din 23 iunie 2000 cu privire la expertiza judiciară (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.144-145, art.1056), cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu alte acte legislative, acte şi documente normativ-tehnice şi normativ-economice, regulamente şi standarde ale Republicii Moldova, avînd drept scop reglementarea relaţiilor dintre furnizor sau unitatea de distribuţie şi consumator privind racordarea la reţeaua electrică, contractarea, furnizarea şi plata energiei electrice, utilizarea ei de către consumatori.
2. NOŢIUNI DE BAZĂ
În sensul prezentului Regulament, noţiunile şi termenii de bază utilizaţi semnifică următoarele:
2.1. Agenţie - autoritate permanentă a administraţiei publice, cu statut de persoană juridică, ce reglementează activităţile economice şi comerciale desfăşurate în sectorul electroenergetic.
2.2. Aviz de deconectare - comunicare în scris, de modelul stabilit de Agenţie, expediată consumatorului de către furnizor prin care consumatorul este prevenit de posibila deconectare a instalaţiei sale de utilizare de la reţeaua electrică.
2.3. Aviz de racordare - aviz în scris, de modelul stabilit de Agenţie, eliberat de către unitatea de distribuţie solicitantului, în care se indică condiţiile tehnice optime şi lucrările obligatorii pe care urmează să le îndeplinească solicitantul, pentru racordarea instalaţiei sale de utilizare la reţeaua electrică a unităţii de distribuţie.
2.4. Consum fraudulos - sustragere de energie electrică din reţeaua electrică prin:
a) intervenţia în funcţionarea echipamentului de măsurare, prin diferite metode, cu/sau fără deteriorarea acestuia şi cu/sau fără violarea sigiliilor ce-i sînt aplicate;
b) conectarea neautorizată la reţeaua electrică sau prin ocolirea echipamentului de măsurare;
c) modificarea neautorizată a schemei de conectare a echipamentului de măsurare care are drept consecinţă înregistrarea incompletă a cantităţii de energie electrică consumată.
2.5. Consumator - persoană fizică sau juridică care foloseşte energia electrică prin conectarea instalaţiei sale de utilizare la reţeaua electrică în unul sau mai multe puncte de alimentare (delimitare).
2.6. Consumator agricol - consumator care utilizează energia electrică în scopul cultivării plantelor şi creşterii animalelor. De asemenea, se consideră consumator agricol staţiile de irigare, staţiunile tehnologice de maşini, întreprinderile de reparaţie a tehnicii agricole, gospodăriile silvice, piscicole, apicole, laboratoarele veterinare, staţiile de protecţie a plantelor şi animalelor etc.
2.7. Consumator bugetar - consumator clasificat drept organizaţie/instituţie bugetară (şcoală, grădiniţă de copii, unitate militară, instituţie penitenciară etc.), finanţată de la bugetul de stat sau bugetul local, care utilizează energia electrică pentru satisfacerea necesităţilor proprii.
2.8. Consumator casnic - consumator care dispune de casă proprie, apartament în blocul locativ sau încăpere de locuit în cămin şi utilizează energia electrică în exclusivitate pentru necesităţi casnice.
2.9. Consumator comercial - consumator care utilizează energia electrică în scopul comercializării mărfurilor, producţiei agricole şi industriale, precum şi prestării de servicii populaţiei şi agenţilor economici.
2.10. Consumator industrial - consumator care utilizează energia electrică pentru fabricarea producţiei industriale şi agricole, extragerea şi prelucrarea materiei prime, prelucrarea producţiei, executarea altor lucrări şi prestări de servicii de acest gen. De asemenea, se consideră consumatori industriali şantierele de construcţie, întreprinderile de producere, transport şi distribuţie a energiei de toate formele, staţiile de pompare, unităţile de transport feroviar, rutier, naval, aerian etc.
2.11. Consumator eligibil - consumator de energie electrică care are dreptul să-şi aleagă furnizorul, inclusiv din străinătate, şi să contracteze direct cu acesta energia electrică necesară, avînd acces la reţelele de transport şi/sau de distribuţie a energiei electrice.
2.12. Consumatori terţiari - consumatori de energie electrică care nu fac parte din categoriile consumatorilor casnici, industriali, agricoli, comerciali sau bugetari.
2.13. Deconectare - desfacerea legăturii dintre reţeaua electrică şi instalaţia de utilizare a consumatorului prin intermediul aparatelor de comutaţie sau prin decuplarea conductoarelor sau cablurilor de la reţea.
2.14. Echipament de măsurare - ansamblu al aparatelor sau sistemelor care servesc la măsurarea puterii şi evidenţa cantităţii de energie electrică, furnizată consumatorului, în scopul facturării.
2.15. Electrician autorizat - persoană fizică care a obţinut autorizarea de a dirija, a executa şi a verifica lucrări asupra instalaţiilor electrice şi de a întocmi documentaţia aferentă acestor lucrări.
2.16. Factură eronată - factură înmînată consumatorului de către furnizor în care ultimul a indicat valori incorecte ale tarifului sau ale cantităţii de energie electrică calculată în baza indicaţiilor reale ale echipamentului (lor) de măsurare.
2.17. Forţă majoră - evenimente imprevizibile şi insurmontabile în interpretarea Camerei de Comerţ şi Industrie.
2.18. Furnizor - persoană juridică deţinătoare de licenţă pentru furnizarea energiei electrice.
2.19. Instalaţie de alimentare - instalaţie electrică prin care se face legătura dintre reţeaua electrică şi instalaţia de utilizare ce aparţine consumatorului.
2.20. Instalaţie de utilizare - ansamblu de utilaje, aparate şi reţele ale consumatorului destinate utilizării de energie electrică şi situate în aval de punctul de delimitare.
2.21. Instalaţie de compensare - ansamblu de utilaje, parte componentă a instalaţiei de utilizare, destinate pentru compensarea puterii reactive.
2.22. Instalaţie provizorie - instalaţie temporară amenajată pentru utilizarea energiei electrice pe parcursul unei anumite perioade de timp, care, însă, nu depăşeşte un an.
2.23. Întrerupere a furnizării energiei electrice - suspendare temporară a furnizării energiei electrice consumatorilor fără deconectarea instalaţiilor de utilizare de la reţeaua electrică.
2.24. Întrerupere neprogramată a furnizării energiei electrice - suspendare temporară a furnizării energiei electrice consumatorilor, cauzată de accidente în reţeaua electrică, fără deconectarea instalaţiilor de utilizare ale consumatorului de la reţeaua electrică.
2.25. Întrerupere programată a furnizării energiei electrice - suspendare temporară a furnizării energiei electrice fără deconectarea instalaţiilor de utilizare ale consumatorului de la reţeaua electrică, cauzată de necesitatea efectuării unor lucrări de exploatare şi/sau reparaţii planificate de către unitatea de distribuţie cu înştiinţarea prealabilă a consumatorilor.
2.26. Loc de consum - amplasament al instalaţiilor de utilizare ale consumatorului, inclusiv al instalaţiilor subconsumatorilor săi, unde se consumă energia electrică recepţionată prin unul sau mai multe puncte de alimentare (delimitare).
2.27. Metodologie de determinare, aprobare şi revizuire a preţurilor la serviciile auxiliare prestate de întreprinderile de distribuţie a energiei electrice - proceduri de calculare a cheltuielilor care nu au fost incluse în tariful pentru energia electrică, suportate de către unitatea de distribuţie pentru prestarea unor servicii auxiliare.
2.28. Mic consumator - consumator cu putere contractată care nu depăşeşte 100 kW.
2.29. Mare consumator - consumator cu putere contractată care depăşeşte 100 kW.
2.30 Norme - acte legislative, acte şi documente normativ-tehnice şi normativ-economice, reguli, regulamente, instrucţiuni, standarde în vigoare pe teritoriul Republicii Moldova.
2.31. Plata pentru racordare - cheltuieli pentru instalaţii, dispozitive, conductoare etc., precum şi pentru lucrările necesare racordării instalaţiei electrice a solicitantului la reţeaua electrică a unităţii de distribuţie.
2.32. Plata pentru reconectare - cheltuieli suportate de către furnizor pentru reconectarea instalaţiei de utilizare a consumatorului la reţeaua electrică.
2.33. Punct de delimitare - locul în care instalaţiile consumatorului se racordează la reţeaua electrică şi în care imobilul (instalaţiile electrice) consumatorului şi imobilul (instalaţiile electrice) unităţii electroenergetice se delimitează conform dreptului de proprietate sau unui alt drept real.
2.34. Putere contractată - puterea electrică pe care consumatorul are dreptul să o consume din reţeaua electrică, convenită de părţi la încheierea contractului de furnizare a energiei electrice. Puterea contractată se determină ca: a) putere nominală a staţiei electrice (transformator); b) produs dintre tensiune (U) şi sarcina admisibilă (I
adm) a conductorului, cablului sau produs dintre tensiune şi curentul nominal al aparatului de comutaţie, selectîndu-se valoarea cea mai mică.
2.35. Puterea consumată în orele de vîrf ale curbei de sarcină - cea mai mare putere cu durata de înregistrare continuă de cel puţin 30 minute, pe care consumatorul este în drept să o consume din reţeaua electrică în orele de vîrf ale curbei de sarcină a reţelei de distribuţie, convenită între părţi la încheierea contractului de furnizare a energiei electrice.
2.36. Putere minimă de avarie - putere strict necesară consumatorului pentru menţinerea în funcţiune a mijloacelor tehnice care asigură securitatea utilajului şi a personalului.
2.37. Putere minimă tehnologică - cea mai mică putere necesară unui consumator pentru menţinerea în funcţiune a echipamentelor şi instalaţiilor a căror funcţionare este impusă de procesul tehnologic, în scopul evitării unor pierderi de producţie irecuperabile.
2.38. Racordare - realizare a legăturii electrice permanente dintre instalaţia de utilizare a consumatorului şi reţeaua electrică.
2.39. Petiţie - expunere în scris, adresată furnizorului de către un consumator sau un grup de consumatori, în care se formulează o cerere, o plîngere, o revendicare care vizează activitatea furnizorului, încălcarea de către furnizor a condiţiilor contractuale, violarea drepturilor consumatorului(lor) etc.
2.40. Regim de limitare sau restricţie - condiţii în care este impusă reducerea forţată pînă la anumite limite a puterii şi energiei electrice consumate de consumatori, în scopul menţinerii parametrilor admisibili de funcţionare a sistemului electroenergetic.
2.41. Reţea electrică a unităţii de distribuţie - sistem format din linii electrice de tensiune înaltă, medie şi joasă cu echipament şi utilaj de transformare şi de comutaţie, precum şi cu instalaţii auxiliare care asigură în ansamblu distribuţia şi furnizarea energiei electrice pînă la punctul de delimitare.
2.42. Reţea electrică - reţea de transport sau de distribuţie a energiei electrice.
2.43. Reţea internă - sistem format din conductoare, cabluri, aparate de comutaţie şi alte instalaţii care asigură distribuţia energiei electrice în blocul de locuit de la bornele de intrare pînă la aparatul de comutaţie, instalat la fiecare apartament din blocul de locuit.
2.44. Reziliere a contractului - desfacerea contractului de furnizare a energiei electrice, la cererea consumatorului sau din iniţiativa furnizorului.
2.45. Servicii auxiliare - servicii adiţionale furnizării energiei electrice, acordate consumatorilor şi unor terţe părţi de către furnizor la tarife calculate în conformitate cu Metodologia de calculare a costurilor de determinare, aprobare şi revizuire a preţurilor la serviciile auxiliare prestate de întreprinderile de distribuţie a energiei electrice.
2.46. Sesizare - înştiinţarea verbală a unităţii de distribuţie sau a furnizorului făcută de către consumator (prin telefon sau în persoană) despre întreruperea neprogramată a furnizării energiei electrice sau alte deranjamente din reţeaua electrică, care cauzează încălcarea parametrilor de calitate ai energiei electrice furnizate consumatorului şi/sau pun în pericol funcţionarea normală a utilajului sistemului electroenergetic.
2.47. Sistare a furnizării de energie electrică - încetarea furnizării de energie electrică la locul de consum, pe parcursul perioadei indicate în cererea de suspendare a acţiunii contractului, depusă de consumator.
2.48. Situaţie de avarie în sistemul electroenergetic - perioadă în care, din cauza avarierii unor instalaţii şi utilaje electroenergetice sau dezechilibrării balanţei de producere şi consum al energiei şi puterii electrice, nu pot fi menţinuţi în limite admisibile, parametrii de funcţionare a sistemului electroenergetic.
2.49. Sistem pauşal - metodă de determinare, prin calcul, a cantităţii de energie electrică consumată în funcţie de puterea receptoarelor electrice şi numărul orelor de utilizare pe tipuri de receptoare electrice sau de puterea contractată şi numărul orelor de utilizare a acesteia.
2.50. Spaţiu comun - coridoarele, casa scării, ascensorul, loggiile din blocul de locuit, holurile, subsolurile, etajele tehnice, bucătăriile, spălătoriile şi uscătoriile comune, sălile de festivităţi etc., unde energia electrică este consumată pentru satisfacerea necesităţilor comune ale tuturor locatarilor blocului locativ.
2.51. Solicitant - orice persoană fizică sau juridică care a depus cerere pentru obţinerea avizului de racordare şi/sau de încheiere a contractului de furnizare a energiei electrice.
2.52. Subconsumator - persoană fizică sau persoană juridică ale cărei instalaţii electrice sînt racordate la instalaţiile electrice ale unui consumator cu care are încheiat un contract de alimentare cu energie electrică.
2.53. Suspendare a acţiunii contractului - încetare temporară a acţiunii contractului de furnizare a energiei electrice, la cererea consumatorului sau din iniţiativa furnizorului.
2.54. Unitate de distribuţie - persoană juridică deţinătoare de licenţă pentru distribuţia energiei electrice. Unitatea de distribuţie poate fi concomitent şi furnizor de energie electrică.
2.55. Unitate electroenergetică - titular de licenţă pentru transportul, distribuţia sau furnizarea energiei electrice.
2.56. Violare a sigiliului - falsificarea sigiliului; lipsa sigiliului; deteriorarea sau altă intervenţie asupra sigiliului autentic, ceea ce conduce la deplasarea lui pe cordon; ruperea cordonului sigiliului.
3. DISPOZIŢII GENERALE
3.1. Sub incidenţa prezentului Regulament cade încheierea de contracte privind furnizarea şi utilizarea energiei electrice, proiectarea, montarea, recepţionarea, racordarea la reţea, exploatarea şi întreţinerea instalaţiilor de utilizare ale consumatorilor.
3.2. Furnizorul este responsabil de furnizarea continuă a energiei electrice consumatorilor în conformitate cu categoria receptorilor de energie electrică, potrivit gradului de fiabilitate a furnizării energiei electrice stabilit în Normele ce vizează domeniul abordat. În acest scop, el este obligat să întreţină în stare bună de funcţionare atît reţelele electrice ce-i aparţin, cît şi reţelele electrice de întreţinerea cărora este responsabil prin prezentul Regulament, să efectueze exploatarea şi reparaţia lor în corespundere cu cerinţele Normelor şi să asigure securitatea cetăţenilor şi animalelor.
3.3. Furnizarea energiei electrice se efectuează numai în baza contractului de furnizare a energiei electrice, încheiat între consumator şi furnizor.
3.4. Consumatorul poate dispune de unul sau de mai multe locuri de consum. Prevederile prezentului Regulament se extind asupra fiecărui loc de consum luat aparte, ce aparţine consumatorului.
3.5. În cazul blocurilor de locuit sau al căminelor, fiecare apartament sau încăpere de locuit din cămin este considerată un loc de consum separat. Un bloc de locuit sau cămin este considerat un loc de consum separat în cazul în care este proprietate a unei singure persoane fizice sau juridice, cu excepţia cooperativelor de construcţie a locuinţelor, asociaţiilor de proprietari de locuinţe privatizate şi asociaţiilor de coproprietari ai condominiului în fondul locativ.
3.6. Posesorii/proprietarii de apartamente, încăperi de locuit în cămine sau de case individuale care nu au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice cu furnizorul, dar instalaţiile lor de utilizare sînt racordate la reţeaua electrică a unităţii de distribuţie sau efectuează plata energiei electrice în baza facturilor emise de furnizor, la momentul intrării în vigoare a prezentului Regulament, sînt consideraţi consumatori casnici.
3.7. Prevederile prezentului Regulament se aplică şi în relaţiile dintre consumator şi subconsumatorii acestuia.
3.8. Consumatorul este în drept să transmită energia electrică unui subconsumator, numai cu acordul prealabil în scris al furnizorului şi în baza contractului încheiat cu subconsumatorul, cu respectarea strictă a prevederilor prezentului Regulament.
Raporturile juridice dintre consumator şi subconsumator încetează concomitent cu rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice, încheiat între furnizor şi consumator, precum şi în cazul încălcării obligaţiilor contractuale de către subconsumator.
3.9. Nu este considerată furnizare de energie electrică alimentarea cu energie electrică a unui subconsumator de către un consumator în limitele locului de consum.
Furnizorul nu are dreptul să se implice în raporturile dintre consumator şi subconsumatorii acestuia după încheierea contractului între ei.
3.10. În cazul în care consumatorul livrează energie electrică subconsumatorului, puterea contractată a consumatorului include şi puterea consumată de către subconsumator.
3.11. Furnizorul este obligat, în termen de 5 zile (cinci) lucrătoare de la adresarea consumatorului, să dea acordul în scris cu privire la livrarea energiei electrice de către consumator subconsumatorului, dacă consumatorul nu are datorii pentru energia electrică consumată, dacă instalaţia electrică a subconsumatorului a fost admisă în exploatare şi dacă subconsumatorul nu este un fost consumator al furnizorului care are datorii faţă de furnizor pentru energia electrică consumată.
3.12. În funcţie de puterea contractată, există următoarele categorii de consumatori:
a) mici consumatori;
b) mari consumatori.
3.13. În funcţie de apartenenţa ramurală, există următoarele categorii de consumatori:
a) consumatori casnici;
b) consumatori bugetari;
c) consumatori comerciali;
d) consumatori agricoli;
e) consumatori industriali;
f) consumatori terţiari.
3.14. Furnizorul este responsabil de furnizarea fiabilă a energiei electrice consumatorului casnic pînă la aparatul de comutaţie instalat după contor sau pînă la clemele de ieşire ale contorului, dacă acesta lipseşte. În cazul schimbării de către furnizor a locului amplasării echipamentelor de măsurare din blocurile cu multe apartamente, furnizorul este responsabil de furnizarea fiabilă a energiei electrice consumatorului casnic pînă la aparatul de comutaţie instalat conform proiectului iniţial. Cu referinţă la celelalte categorii de consumatori, furnizorul este responsabil de fiabilitatea furnizării energiei electrice pînă la punctul de delimitare.
3.15. Unitatea de distribuţie este responsabilă de exploatarea şi întreţinerea reţelelor interne din blocul de locuit prin intermediul cărora sînt alimentaţi consumatorii deţinători de apartamente/odăi din aceste blocuri. Cheltuielile pentru întreţinerea şi deservirea acestor reţele sînt incluse în tariful de furnizare a energiei electrice consumatorilor.
3.16. Furnizorul/unitatea de distribuţie este obligat(ă) să întreprindă toate măsurile necesare pentru prevenirea sau înlăturarea neîntîrziată a defectelor şi a deranjamentelor din instalaţiile proprii, precum şi din instalaţiile pe care le întreţine şi le deserveşte.
3.17. Orice racordare sau reconectare la reţeaua electrică care creează condiţii pentru consumul energiei electrice din reţea este efectuată în exclusivitate de către furnizor, în prezenţa consumatorului.
3.18. Lucrările de proiectare, montare şi recepţionare a instalaţiei de utilizare ce-i aparţine consumatorului, precum şi cele de extindere sau modificare a acesteia sînt efectuate conform Normelor, cheltuielile fiind suportate integral de către consumator.
3.19. Consumatorul este responsabil de exploatarea şi întreţinerea instalaţiei de utilizare care îi aparţine, precum şi de respectarea regulilor tehnicii securităţii la exploatarea acestei instalaţii. În acest scop, consumatorul este obligat să posede cunoştinţele necesare privind normele de utilizare a energiei electrice şi tehnica securităţii.
3.20. Prevederile prezentului Regulament se extind integral şi asupra instalaţiilor provizorii.
4. CONTRACTAREA ENERGIEI ELECTRICE
4.1. Orice persoană fizică sau juridică, a cărei instalaţie este racordată la reţeaua electrică sau care a depus cerere de racordare la reţeaua electrică şi a îndeplinit condiţiile şi lucrările prevăzute în avizul de racordare, are dreptul să solicite furnizorului încheierea contractului de furnizare a energiei electrice. Furnizorul este obligat să încheie contract de furnizare a energiei electrice cu solicitantul, întocmind actul de dare în exploatare a echipamentului de măsurare în două exemplare (cîte unul pentru fiecare parte contractantă), semnat de părţile contractante, şi neadmiţînd discriminarea solicitantului sub nici o formă.
4.2. Pentru a încheia un contract de furnizare a energiei electrice, solicitantul, potenţialul consumator casnic, este obligat să prezinte furnizorului următoarele documente:
a) cererea (formularul cererii este pus la dispoziţie de către furnizor);
b) actul de proprietate sau alt document care atestă dreptul asupra spaţiului locativ care face obiectul locului de consum respectiv sau actul ce atestă viza de reşedinţă la adresa locului de consum. În cazul în care solicitantul nu posedă astfel de documente, furnizorul poate încheia un contract de furnizare a energiei electrice pe o durată limitată de timp, cu condiţia plăţii preventive a energiei electrice;
c) actul de identitate.
4.3. Pentru încheierea unui contract de furnizare a energiei electrice solicitantul, potenţialul consumator industrial, agricol, comercial, bugetar sau terţiar este obligat să prezinte următoarele documente:
a) cererea de încheiere a contractului care conţine denumirea, adresa, telefonul, faxul întreprinderii sau instituţiei;
b) certificatul de înregistrare la Camera Înregistrării de Stat, codul fiscal, contul de virament, denumirea băncii prin care solicitantul efectuează plăţile;
c) actul de proprietate sau alt document care atestă dreptul de folosinţă (arendă) a spaţiului care face obiectul locului de consum.
4.4. Furnizorul este obligat să încheie un contract de furnizare a energiei electrice şi cu solicitantul care deţine imobil în baza altui drept real decît cel de proprietate, cu consemnarea în contract a condiţiei de plată preventivă a consumului lunar de energie electrică.
4.5. Contractul este întocmit în două exemplare, cîte unul pentru fiecare parte contractantă. Contractul poate avea clauze speciale pentru anumite categorii de consumatori.
Furnizorul încheie contracte cu consumatorii casnici numai în baza contractului-cadru de furnizare a energiei electrice consumatorilor casnici, conform modelului specificat în anexa nr.1.
Cu celelalte categorii de consumatori furnizorul încheie contracte în baza contractului-cadru de furnizare a energiei electrice agenţilor economici, conform modelului specificat în anexa nr.2.
4.6. La încheierea contractului de furnizare a energiei electrice cu consumatorii existenţi sau pentru locurile de consum care nu sînt deconectate de la reţeaua electrică, furnizorul este obligat să efectueze controlul echipamentului de măsurare şi al sigiliilor aplicate acestuia, precum şi al schemei de conectare a echipamentului de măsurare, întocmind actele respective conform prevederilor prezentului Regulament, iar în cazul echipamentelor de măsurare monofazate - indicînd suplimentar la care bornă este conectat conductorul de fază.
4.7. Contractele de furnizare a energiei electrice, încheiate de către furnizor cu consumatorii industriali, agricoli, comerciali, bugetari şi terţiari, prevăd următoarele:
a) puterea contractată;
b) regimul de consum;
c) cerinţele de încadrare în limitele admisibile ale efectelor cauzate de funcţionarea receptoarelor consumatorului care pot produce perturbaţii în funcţionarea reţelei electrice;
d) nivelul de fiabilitate al furnizării energiei electrice solicitat de consumator, în funcţie de categoria receptoarelor electrice;
e) puterea consumată în orele de vîrf ale curbei de sarcină;
f) puterea consumatorului care poate fi redusă în situaţii de deficit de putere în sistem;
g) valoarea factorului de putere şi regimul de funcţionare a instalaţiei de compensare;
h) parametrii normativi ai calităţii energiei electrice, conform standardului în vigoare;
i) drepturile, obligaţiile şi responsabilităţile părţilor contractante în legătură cu furnizarea, facturarea şi plata energiei electrice consumate;
j) cauzele şi mecanismul de deconectare şi reconectare la reţeaua electrică a instalaţiei de utilizare;
k) termenul de valabilitate al contractului;
l) condiţiile şi termenele de modificare, suspendare şi reziliere a contractului etc.
4.8. Furnizorul încheie cu consumatorul casnic contract de furnizare a energiei electrice pentru fiecare loc de consum luat aparte sau pentru mai multe locuri de consum, în cazul acordului în scris al consumatorului, cu condiţia indicării specificului fiecărui loc de consum într-o anexă la contract. În cazul încheierii unui singur contract pentru mai multe locuri de consum, furnizorul indică în factura de plată, transmisă consumatorului, valoarea plăţii pentru fiecare loc de consum. La contract este anexat obligatoriu actul de dare în exploatare a echipamentului de măsurare.
4.9. Furnizorul încheie cu consumatorul industrial, agricol, comercial, bugetar şi terţiar un singur contract pentru mai multe locuri de consum cu condiţia indicării specificului fiecărui loc de consum într-o anexă separată la contract. Furnizorul este obligat să indice în factura de plată transmisă consumatorului valoarea plăţii pentru fiecare loc de consum.
4.10. Spaţiile comune din blocul de locuit cu multe apartamente sînt considerate drept un loc de consum separat. Pentru acest loc de consum furnizorul încheie contract de furnizare cu proprietarul sau gestionarul blocului de locuit (cooperativa de construcţie a locuinţelor, asociaţia proprietarilor de locuinţe privatizate, asociaţia de coproprietari în condominiu etc.).
4.11. Clauzele contractului-cadru încheiat între furnizor şi consumator sînt obligatorii pentru ambele părţi şi nu pot fi excluse sau modificate. Părţile contractante sînt în drept, de comun acord, să includă în contract clauze suplimentare care corespund Normelor.
4.12. Termenul pentru încheierea contractului de furnizare a energiei electrice cu un solicitant, potenţial consumator casnic, este de cel mult 2 (două) zile lucrătoare de la data primirii solicitării, iar cu un solicitant, potenţial consumator agricol, industrial, comercial, bugetar şi terţiar - de cel mult 5 (cinci) zile lucrătoare. Solicitarea va fi satisfăcută în termenele menţionate numai dacă, la data depunerii acesteia, instalaţia de utilizare ce-i aparţine solicitantului este admisă în exploatare.
Termenul de încheiere a contractului de furnizare a energiei electrice cu un consumator, care are instalaţia de utilizare racordată la reţeaua electrică, este de 15 zile calendaristice.
4.13. Furnizorul este în drept să refuze, conform Normelor, încheierea contractului cu solicitantul, refuzul fiind argumentat în scris. Furnizorul este obligat să încheie contractul în cazul în care solicitantul a înlăturat cauzele ce au constituit drept motiv al refuzului din partea furnizorului.
4.14. Solicitantul are dreptul să conteste la Agenţie refuzul furnizorului de a încheia contractul de furnizare a energiei electrice. Decizia Agenţiei este obligatorie pentru ambele părţi, dar poate fi contestată în instanţa de judecată.
4.15. Consumatorul, parte a unui contract de furnizare a energiei electrice, este în drept să ceară suspendarea acţiunii contractului şi sistarea temporară a furnizării energiei electrice, prin deconectarea de la reţeaua electrică, pentru o perioadă de timp de cel puţin o lună. Cererea respectivă este depusă la furnizor cu cel puţin 7 (şapte) zile calendaristice pînă la data suspendării acţiunii contractului, cu excepţia cazurilor în care contractul de furnizare a energiei electrice prevede altceva. Furnizorul este obligat să accepte această solicitare, iar consumatorul este obligat să achite integral plata pentru energia electrică consumată pînă la data sistării.
4.16. Furnizorul este obligat să restituie datoriile faţă de consumator pînă la data rezilierii contractului.
4.17. Consumatorul care intenţionează să înstrăineze un imobil este obligat să confirme cumpărătorului, prin certificatul eliberat de furnizor, existenţa sau lipsa datoriilor pentru energia electrică consumată.
La solicitarea consumatorului, certificatul de confirmare a existenţei sau lipsei datoriilor la plata energiei electrice este eliberat gratuit de către furnizor în termen de 3 (trei) zile lucrătoare din momentul adresării consumatorului.
4.18. Consumatorul, parte a unui contract de furnizare a energiei electrice, care a înstrăinat un imobil, este obligat să achite integral plata pentru energia electrică consumată şi să rezilieze contractul de furnizare a energiei electrice pentru locul de consum respectiv.
4.19. Persoana fizică sau juridică, care a obţinut în mod legal un imobil (spaţiu locativ sau de altă menire), ce nu a fost deconectat de la reţeaua electrică, este obligată să solicite furnizorului încheierea contractului de furnizare a energiei electrice înainte de a se instala în imobilul obţinut, prezentînd concomitent şi certificatul de lipsă a datoriilor pentru energia electrică la locul de consum. În cazul în care persoana fizică sau juridică nu respectă această prevedere, furnizorul este în drept să deconecteze locul de consum, preîntîmpinînd persoana în cauză prin aviz de deconectare. Furnizorul este, totodată, în drept, să ceară persoanei fizice sau juridice achitarea plăţii pentru consumul de energie electrică şi/sau pentru consumul fraudulos de energie electrică (dacă acesta există), din momentul dobîndirii de către persoana în cauză a dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv, dacă contractul de înstrăinare a imobilului nu prevede altfel.
4.20. Furnizorul va deconecta locul de consum în ziua rezilierii contractului de furnizare a energiei electrice pentru locul de consum respectiv, dacă nimeni nu a solicitat încheierea unui nou contract pentru acest loc de consum.
4.21. În cazul decesului consumatorului casnic, pînă la stabilirea moştenitorului(ilor) imobilului consumatorului decedat, pretendentul sau unul din pretendenţii la moştenire sînt obligaţi să achite plata pentru consumul de energie electrică. Dacă pretendentul(ţii) la moştenire nu îndeplineşte(esc) această cerinţă, furnizorul este în drept să deconecteze de la reţeaua electrică instalaţia de utilizare a consumatorului casnic decedat.
4.22. În cazul în care este stabilit un singur moştenitor al imobilului consumatorului casnic decedat, furnizorul solicită moştenitorului achitarea datoriilor existente pentru consumul de energie electrică şi încheierea unui nou contract de furnizare a energiei electrice. Dacă moştenitorul refuză să achite datoriile respective sau să încheie contractul de furnizare a energiei electrice, furnizorul este în drept să deconecteze instalaţia de utilizare de la reţeaua electrică, conform pct.9.1. lit.d) şi e) din prezentul Regulament.
4.23. În situaţia în care există mai mulţi moştenitori ai imobilului consumatorului casnic decedat, aceştia achită datoriile existente pentru consumul de energie electrică, iar unul dintre ei încheie contractul de furnizare a energiei electrice. Dacă moştenitorii nu îndeplinesc această cerinţă, furnizorul este în drept să deconecteze de la reţeaua electrică instalaţia de utilizare ce a aparţinut consumatorului casnic decedat.
4.24. În procesul încheierii contractului de furnizare a energiei electrice, în situaţiile stipulate la punctele 4.19.; 4.21.; 4.22. şi 4.23. din prezentul Regulament, furnizorul nu-i va elibera noului consumator avizul de racordare, însă consumatorul industrial, agricol, bugetar, comercial şi terţiar este obligat să efectueze verificarea metrologică a echipamentului de măsurare.
4.25. În cazul schimbării denumirii persoanei juridice, consumator de energie electrică, furnizorul (unitatea de distribuţie) nu eliberează un nou aviz de racordare, însă este obligat să prezinte furnizorului documentele de confirmare, necesare pentru operarea modificărilor în contractul de furnizare a energiei electrice.
4.26. În cazul schimbării destinaţiei spaţiului locativ, deţinătorul imobilului este obligat să solicite furnizorului încheierea unui nou contract de furnizare a energiei electrice. În cazul utilizării parţiale a spaţiului locativ în alte scopuri, consumatorul este obligat să instaleze echipament de măsurare separat pentru evidenţa volumului de energie electrică consumat în această parte a imobilului. În cazul nerespectării de către consumator a acestor obligaţii, furnizorul este în drept să deconecteze locul de consum respectiv după 10 (zece) zile calendaristice de la data preîntîmpinării consumatorului prin aviz de deconectare.
4.27. Modificarea puterii contractate poate fi solicitată de consumator în scris, cu cel puţin 15 (cincisprezece) zile calendaristice înainte de începerea perioadei pentru care este solicitată modificarea. Furnizorul este obligat să răspundă la solicitarea de modificare a puterii contractate în scris, în termen de 10 (zece) zile calendaristice de la momentul primirii solicitării respective.
4.28. Contractul de furnizare a energiei electrice, încheiat cu consumatorul pentru o perioadă nedeterminată, este considerat valabil pînă la solicitarea de reziliere a contractului, depusă în scris de consumator sau pînă la rezilierea contractului de către furnizor, în conformitate cu clauzele acestui contract de furnizare a energiei electrice. Furnizorul va preîntîmpina consumatorul despre rezilierea unilaterală a contractului cu cel puţin 15 (cincisprezece) zile calendaristice înainte de efectuarea acestei acţiuni.
4.29. La contractele de furnizare a energiei electrice, încheiate cu marii consumatori industriali, agricoli, comerciali, bugetari şi terţiari, sînt anexate în mod obligatoriu următoarele:
a) actul care stabileşte punctul de delimitare;
b) schema electrică a instalaţiei de utilizare ce-i aparţine consumatorului, cu indicarea punctelor de delimitare şi a echipamentelor de măsurare a consumului de energie electrică;
c) procesul-verbal de corelare a mărimilor de reglaj ale instalaţiilor de protecţie şi de automatizare ale consumatorului cu cele din instalaţiile unităţii de distribuţie;
d) datele privind estimările consumului lunar de energie electrică, puterea contractată, puterea consumată în orele de vîrf ale curbei de sarcină, capacitatea de reducere a sarcinii în cazul deficitului de putere sau restricţiilor în furnizarea energiei electrice, numărul de schimburi de lucru şi curba de sarcină.
4.30. În cazul deconectării instalaţiei de utilizare a consumatorului de la reţeaua electrică, conform punctelor 9.1. şi 9.9. din prezentul Regulament, furnizorul suspendă acţiunea contractului de furnizare a energiei electrice pentru 30 zile calendaristice din ziua deconectării. Dacă, pe parcursul acestei perioade, consumatorul nu înlătură motivele pentru care a fost deconectat şi nu a solicitat reconectarea la reţeaua electrică, furnizorul este în drept să rezilieze în mod unilateral contractul de furnizare a energiei electrice.
4.31. Se interzice furnizorului să ceară careva plăţi de la consumator (solicitant) pentru încheierea, prelungirea sau suspendarea acţiunii contractului de furnizare a energiei electrice.
5. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR
5.1. Drepturile consumatorului
Consumatorul are următoarele drepturi, de care beneficiază indiferent de faptul dacă sînt sau nu prevăzute în contractul de furnizare a energiei electrice:
a) la furnizarea continuă a energiei electrice la parametrii de calitate stabiliţi de standardul GOST 13109-97;
b) la prezentarea de către furnizor a informaţiilor privind istoricul de consum, plăţile şi penalităţile calculate şi achitate;
c) la repararea (conform legislaţiei în vigoare) prejudiciilor cauzate de către furnizor drept rezultat al furnizării energiei electrice la parametri de calitate care nu corespund standardului şi încălcării prevederilor contractului;
d) la înlăturarea de către furnizor a deranjamentelor din reţelele electrice şi/sau reţele interne ale blocurilor de locuit, conform solicitării consumatorului;
e) la suspendarea acţiunii contractului şi la sistarea furnizării energiei electrice pentru o perioadă de timp determinată, dar nu mai mică de o lună;
f) la prelungirea sau rezilierea contractului pentru furnizarea energiei electrice;
g) să fie prezent la citirea, controlul, verificarea şi expertiza echipamentului de măsurare;
h) să verifice şi să constate respectarea de către furnizor a prevederilor contractului pentru furnizarea energiei electrice;
i) să aibă acces liber la echipamentul de măsurare, care este instalat pe proprietatea furnizorului (unităţii de distribuţie);
j) la eliberarea de către unitatea de distribuţie a unui nou aviz de racordare, în cazul majorării puterii contractate;
k) la despăgubiri din partea furnizorului pentru nerespectarea parametrilor de calitate ai serviciului de furnizare a energiei electrice.
5.2. Obligaţiile consumatorului
Consumatorul are următoarele obligaţii pe care trebuie să le îndeplinească, indiferent de faptul dacă sînt sau nu prevăzute în contractul de furnizare a energiei electrice:
a) să utilizeze energia electrică în mod raţional, inofensiv, eficient şi fără fraude;
b) să consume energie electrică numai prin receptoarele care corespund Normelor;
c) să achite integral şi în termenul indicat în factură (carnet) plata pentru consumul energiei electrice;
d) să sesizeze imediat furnizorul în cazul în care depistează defecţiuni în funcţionarea echipamentului de măsurare sau violarea sigiliilor;
e) să rezilieze contractul pentru furnizarea energiei electrice, dacă nu necesită energie electrică, şi să achite integral furnizorului plata pentru energia electrică consumată;
f) să nu permită conectarea instalaţiilor electrice ale altor persoane la instalaţia de utilizare proprie fără acordul prealabil în scris al furnizorului;
g) să asigure, la prezentarea legitimaţiei corespunzătoare, acces liber personalului furnizorului pentru controlul şi citirea indicaţiilor echipamentului de măsurare, precum şi pentru controlul, deservirea şi reparaţia instalaţiilor ce aparţin furnizorului, instalate pe proprietatea consumatorului;
h) să fie prezent la controlul echipamentului de măsurare a energiei electrice consumate şi al sigiliilor aplicate;
i) să păstreze intacte echipamentul de măsurare şi sigiliile aplicate, să nu comită intervenţii asupra utilajului reţelei electrice a unităţii de distribuţie instalat pe proprietatea consumatorului;
j) să nu permită altor persoane să intervină la echipamentul de măsurare sau la instalaţii ale furnizorului aflate pe proprietatea consumatorului;
k) să instaleze şi să utilizeze doar aparate, utilaj şi materiale electrice care corespund normelor tehnice;
l) să solicite un nou aviz de racordare la reţeaua electrică a unităţii de distribuţie în cazul majorării puterii instalaţiei sale electrice, precum şi în cazul în care intenţionează să utilizeze energia electrică în alte scopuri decît cele indicate în contractul de furnizare a energiei electrice.
5.3. Obligaţiile furnizorului
Furnizorul are următoarele obligaţii pe care trebuie să le îndeplinească indiferent de faptul dacă acestea sînt sau nu prevăzute în contractul de furnizare a energiei electrice:
a) să asigure fiabilitatea şi continuitatea furnizării energiei electrice pînă la aparatul de comutaţie instalat după echipamentul de măsurare al consumatorului casnic (conform pct.3.14. din prezentul Regulament) şi pînă la punctul de delimitare, în cazul celorlalte categorii de consumatori;
b) să respecte indicatorii de calitate pentru serviciile de furnizare a energiei electrice;
c) să restabilească, în cel mai scurt timp posibil, furnizarea energiei electrice în caz de întreruperi neprogramate sau în cazul altor deranjamente din reţeaua electrică;
d) să anunţe (prin telefon, mass-media etc.) micii consumatori despre data şi durata întreruperii programate a furnizării energiei electrice cu cel puţin 3 (trei) zile calendaristice pînă la întrerupere, menţionînd motivele întreruperii;
e) să anunţe, în scris, marii consumatori despre data şi durata întreruperii programate a furnizării energiei electrice cu cel puţin 7 (şapte) zile calendaristice pînă la întrerupere, menţionînd motivele întreruperii;
f) să prezinte consumatorului, lunar, factura emisă în baza indicaţiilor echipamentului de măsurare pentru plata energiei electrice consumate la tariful în vigoare, aprobat de Agenţie, cu cel puţin 10 (zece) zile calendaristice înainte de expirarea termenului limită de plată a facturii, menţionat în aceasta;
g) să prezinte, la solicitarea consumatorului, calculele sumelor incluse în factură suplimentar celor bazate pe indicaţiile echipamentului de măsurare, inclusiv calculul cantităţii de energie electrică în urma consumului fraudulos;
h) să determine consumul de energie electrică, conform consumului mediu zilnic, în circumstanţele stipulate la pct.8.21. din prezentul Regulament;
i) să reconecteze instalaţia de utilizare ce aparţine consumatorului, la reţeaua electrică, conform pct.9.20. din prezentul Regulament, şi să reia furnizarea energiei electrice;
j) să prezinte, la cererea consumatorului, informaţii despre consumul anterior de energie, plăţile şi penalităţile calculate şi achitate;
k) să răspundă operativ la sesizări orale şi la petiţiile consumatorului;
l) să repare, conform Normelor, prejudiciile cauzate consumatorului;
m) să restituie datoriile faţă de consumator, acumulate pînă la data rezilierii contractului de furnizare a energiei electrice;
n) să efectueze în termen verificarea metrologică reglementară a echipamentului de măsurare al consumatorului casnic;
o) să monteze gratuit consumatorului casnic un alt echipament de măsurare în locul celui supus verificării sau defectat nu din vina consumatorului casnic.
5.4. Drepturile furnizorului
Furnizorul are următoarele drepturi de care beneficiază indiferent de faptul dacă sînt sau nu prevăzute în contractul de furnizare a energiei electrice:
a) să verifice şi să constate respectarea de către consumator a prevederilor contractului pentru furnizarea energiei electrice;
b) să recalculeze consumul de energie electrică, conform sistemului pauşal, aplicînd prevederile punctelor 8.14.; 8.15. şi 8.16. din prezentul Regulament, în cazul constatării consumului fraudulos;
|
|
|












|