»  Home noutăţi | foto | publicitate | ру | ro  
Conferinţa locălă în Raionul Călăraşi

 
»  Consiliul coordonator
 
H O T Ă R Î R E
cu privire la instituirea Consiliului coordonator îndomeniul
protecţiei consumatorilor
 
nr. 773 din 06.07.2006
 
Monitorul Oficial nr. 112-115/850 din 21.07.2006
 
* * *
În conformitate cu prevederile Legii nr.105-XV din 13 martie 2003 privind protecţia consumatorilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.126-131, art.507), Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Se instituie, pe lîngă Serviciul Standardizare şi Metrologie, Consiliul coordonator în domeniul protecţiei consumatorilor.
2. Se aprobă:
Regulamentul Consiliului coordonator în domeniul protecţiei consumatorilor, conform anexei nr.1;
componenţa nominală a Consiliului coordonator în domeniul protecţiei consumatorilor, conform anexei nr. 2.
3. Se pune în sarcina Consiliului elaborarea şi aprobarea, în termen de 2 luni, a planului de acţiuni privind interacţiunea autorităţilor administraţiei publice în domeniul protecţiei consumatorilor, cu informarea semestrială a Guvernului despre activitatea desfăşurată.
4. În caz de eliberare a preşedintelui, vicepreşedinţilor, secretarului şi membrilor Consiliului din funcţiile deţinute, atribuţiile acestora vor fi executate de persoanele nou confirmate în funcţiile respective, fără emiterea unei noi hotărîri de Guvern.
5. Se abrogă Hotărîrea Guvernului nr.38 din 17 ianuarie 1995 “Cu privire la Comisia interdepartamentală pentru problemele calităţii producţiei şi protecţiei consumatorilor” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.14, art.66).
 
Prim-ministru
     Vasile TARLEV
Contrasemnează:    
Ministrul afacerilor interne    Gheorghe Papuc
Ministrul sănătăţii şi protecţiei sociale    Ion Ababii
Ministrul economiei şi comerţului    Valeriu Lazăr
Ministrul agriculturii şi industriei alimentare    Anatolie Gorodenco

Chişinău, 6 iulie 2006.   
Nr.773.   
 
Anexa nr.1
la Hotărîrea Guvernului nr. 773
din 6 iulie 2006
R E G U L A M E N T U L
Consiliului coordonator în domeniul protecţiei consumatorilor
 
I. Dispoziţii generale
1. Consiliul coordonator în domeniul protecţiei consumatorilor (în continuare - Consiliu) este instituit în scopul coordonării activităţii autorităţilor administraţiei publice şi altor instituţii în domeniul protecţiei consumatorilor.
2. În activitatea sa, Consiliul se călăuzeşte de Constituţia Republicii Moldova, legile Republicii Moldova, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, ordonanţele şi hotărîrile Guvernului, precum şi de prevederile prezentului Regulament.
 
II. Atribuţiile Consiliului
3. Consiliul are următoarele atribuţii:
a) contribuirea la promovarea politicii statului în domeniul protecţiei consumatorilor;
b) participarea la elaborarea programelor naţionale de protecţie a consumatorilor (pe termen scurt şi de lungă durată), cu atribuirea sarcinilor privind implementarea măsurilor trasate autorităţilor reprezentate în Consiliu;
c) coordonarea activităţilor desfăşurate în domeniul protecţiei consumatorilor de autorităţile administraţiei publice abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor, inclusiv prin elaborarea şi aprobarea de către Consiliu a unor proceduri specifice;
d) participarea la procesul de armonizare a legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor;
e) formularea propunerilor referitoare la direcţiile prioritare de supraveghere a pieţei privind corespunderea produselor şi serviciilor plasate pe piaţă cerinţelor prescrise sau declarate, în scopul prevenirii şi combaterii practicilor care lezează interesele consumatorilor;
f) coordonarea activităţii de implementare şi realizare a prevederilor legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor;
g) coordonarea activităţii de examinare şi soluţionare a petiţiilor consumatorilor ce depăşesc competenţa unui singur organ sau care abordează probleme cu caracter general, ce pot avea un impact negativ pentru societate, cu implicarea specialiştilor din diferite domenii;
h) examinarea semestrială a rezultatelor activităţii de protecţie a consumatorilor şi întocmirea notelor informative privind activitatea în domeniul protecţiei consumatorilor, cu prezentarea datelor de sinteză Guvernului;
i) examinarea, în caz de necesitate, a problemelor ce apar la coordonarea contractelor-tip, încheiate cu consumatorii de către agenţii economici, furnizori de servicii, care, în conformitate cu legislaţia, sînt monopolişti;
j) asigurarea unei conlucrări mai eficiente cu organizaţiile obşteşti pentru protecţia drepturilor consumatorilor.
 
III. Drepturile Consiliului
4. Consiliul are următoarele drepturi:
a) să solicite, în numele Consiliului, şi să primească de la autorităţile administraţiei publice, întreprinderi şi organizaţii documente, materiale şi informaţia necesară pentru exercitarea funcţiilor ce ţin de competenţa Consiliului;
b) să adopte, potrivit atribuţiilor ce îi revin, recomandări pentru autorităţile reprezentate în Consiliu, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
 
IV. Modul de organizare a activităţii Consiliului
5. Secretariatul Consiliului este asigurat de Serviciul Standardizare şi Metrologie. Secretariatul Consiliului organizează activitatea curentă a Consiliului şi pregăteşte materialele pentru şedinţele Consiliului.
6. Activitatea Consiliului se desfăşoară în conformitate cu planurile curente şi de perspectivă, care sînt aprobate la şedinţele Consiliului.
7. Preşedintele Consiliului dirijează activitatea şi asigură îndeplinirea sarcinilor atribuite Consiliului, distribuie obligaţiunile membrilor Consiliului, stabileşte data desfăşurării, ordinea de zi şi conduce şedinţele Consiliului.
8. Membrii Consiliului înaintează propuneri pentru includerea lor în planul de activitate a Consiliului şi elaborează proiecte de acte normative, care sînt supuse Consiliului spre examinare şi vizare.
9. Şedinţele Consiliului se convoacă în funcţie de necesitate, însă nu mai rar decît o dată în trimestru, din iniţiativa preşedintelui Consiliului sau, în lipsa acestuia, din iniţiativa vicepreşedinţilor Consiliului.
10. Şedinţele Consiliului se consideră deliberative dacă la ele participă majoritatea din membrii Consiliului. Deciziile se adoptă cu majoritatea votului membrilor prezenţi.
11. La şedinţele Consiliului pot fi antrenaţi, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai altor autorităţi ale administraţiei publice, ai organizaţiilor reprezentative ale producătorilor, întreprinzătorilor, patronatelor şi sindicatelor, care nu sînt reprezentate în Consiliu.
12. Deciziile şi alte informaţii ce ţin de activitatea Consiliului se aduc la cunoştinţă, în termen de 10 zile, membrilor Consiliului, altor autorităţi ale administraţiei publice, ţinîndu-se cont de specificul problemelor care au fost examinate şi competenţele autorităţilor responsabile.
 
 
Anexa nr.2
la Hotărîrea Guvernului
nr.773 din 6 iulie 2006
 
COMPONENŢA NOMINALĂ
a Consiliului coordonator în domeniul protecţiei consumatorilor
 
BABAN Sergiu     director general al Serviciului Standardizare şi Metrologie, preşedinte al Consiliului
DODON Igor     viceministru al economiei şi comerţului, vicepreşedinte al Consiliului
BĂHNĂREL Ion     medic-şef sanitar de stat al Republicii Moldova, vicepreşedinte al Consiliului
BÎZGU Maria     şef al Direcţiei supraveghere de stat şi protecţia consumatorilor, Serviciul Standardizare şi Metrologie, secretar al Consiliului
Membrii Consiliului:
SPIVACENCO Anatolie     viceministru al agriculturii şi industriei alimentare
ZUBIC Valentin     viceministru al afacerilor interne
MAMALIGA Vasile     viceministru al industriei şi infrastructurii
    viceministru al transporturilor şi gospodăriei drumurilor
EŞANU Nicolae     viceministru al justiţiei
LAPICUS Tatiana     viceministru al culturii şi turismului
BARBĂROŞIE Anatolie     vicedirector general al Serviciului Vamal
MIRONESCU Valeriu     director general al Agenţiei Agroindustriale “Moldova-Vin”
BURLACOV Anatol     director al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică
GRECU Petru     director-adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Telecomunicaţii şi Informatică
IVANOV Andrei     vicedirector al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei
IZBÎNDĂ Anatolie     vicedirector al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională
CUCU Gheorghe     preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie
PRODAN Ion     viceguvernator al Băncii Naţionale a Moldovei
MUNTEANU Alexandru     director al Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor şi Fondurilor Nestatale de Pensii pe lîngă Ministerul Finanţelor
CERESCU Leonid     preşedinte al Confederaţiei Naţionale a Patronatului din Republica Moldova
BODUR Nicolae     preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Producătorilor din Republica Moldova
STARUŞ Denis     preşedinte al Centrului pentru Protecţia Drepturilor Consumatorilor
ŞVEŢ Petru     viceprimar al Primăriei mun. Chişinău
MANEA Leonid     preşedinte al Confederaţiei Sindicatelor Libere din Republica Moldova “Solidaritate”








 











© 2007 CPC